Campionatul Național privat de Pescuit la Crap

UPDATE: Având în vedere faptul că Mondialul de Crap de anul acesta din Ucraina a fost anulat, Liga Cluburilor de Crap din România, a anunțat anularea Campionatului National Privat de Crap 2021.

Miercuri 2 iunie 2021 a avut loc tragerea la sorți a programului Campionatul Național Privat de pescuit la crap organizat de către Liga Cluburilor de Crap. Evenimentul s-a desfășurat la Casa Oprescu din București.

Sursa foto: Facebook Dyno Lake

Competiția se va desfășura pe Dyno Lake-sectorul E, o pista de concurs considerată sălbatica care se anunța a fi una cu o densitate foarte mare de pește și cu multe “surprize” submerse: copaci, plauri, cocioace. Acestea vor face disputa una foarte echilibrată și interesantă.

Sursa foto: Facebook Dyno Lake

Prima etapa se va desfășura în perioada 29 iulie-01 august 2021. La start se vor alinia următoarele 10 cluburi: Asociația Cobra, Asociația Club Olt Pelicanul, Asociația Master’s Carp, AVPS Ardealul, Asociația Mivado, AJVPS Constanta, Asociația Club Hai la pescuit, Asociația Enjoy Fishing, Asociația Club Tomis, Senzor

Etapa a 2-a se va desfășura în perioada 12-15 august 2021. De această dată 9 cluburi își vor întrece forțele: Asociația Carpzone, Asociația Club Cristian, Asociația Viitorul Bucuresti (Carpbait), Asociația Club Dacic, Asociația Champions Carp Club (The One), Asociația Club Lauda, Asociația APS, Asociația MG, AVPS Acvila-Cormoranii.

În semifinală se vor califica primele 5 echipe din fiecare etapa, cu mențiunea că echipa care se va clasa pe poziția a 6-a în prima etapă va concura și în a 2-a etapă pentru ca aceasta să se desfășoare tot în format cu 10 echipe.

În perioada 26-29 august 2021, va avea loc semifinala la care vor participa 10 cluburi(locurile 1-5 din cele două etape). În marea finală care va desemna echipa campioană, vor intra cluburile clasate pe locurile 1-6 în semifinală. Aceasta va avea loc în perioada 07-10 octombrie pe aceeași pistă de concurs. Totodată câștigătoarea va reprezenta România la Campionatul Mondial de pescuit la crap 2022 în Rusia.

Datorită unor factori de natură logistică, pescarii noștri vor concura sub sigla AJVPS Constanța.